domingo, 17 de septiembre de 2023

Ajutor in deznadejde

 Sfintii Efrem cel Nou si Gherasim din Kefalonia m-au ferit sa fac o tampenie avand o depresie urata dupa despartirea brusca de un baiat care nu avea motive intemeiate sa rupa relatia cu mine si care m-a batjocorit cum a putut impreuna cu mama lui. 

Citindu-le acatistele celor 2 Sfinti, la o perioada de o luna, am avut acest gand trecător, dar ei au fost mai inainte cu mine si m-au scapat de pizmataretul diavol si voile lui intunecate. 

Nu am cuvinte si nici fapte ca sa le multumesc. 



Maica Domnului se ține mereu de cuvant

 Mărturisesc ajutorul si binecuvantarea Maicii Domnului care dupa ce m-a ajutat mai ales la Titularizare dar si la Def, m-a titularizat la grădinita la care mi-am dorit fiind aproape de casă dupa ce o colega imi luase postul, dar Maica Domnului nu dă daruri incomplete, asa ca doamna director a pus-o pe acea fată sa facem schimb de posturi și astfel, eu am ajuns la grădinița la care mi-am dorit. Iar acest dar a inceput in perioada cand deznadajduita fiind anul trecut si dorind sa renunt la Def, m-am intalnit in Catedrala din oraș cu colega care s-a pensionat si care mi-a spus ca voi veni eu pe postul ei și asa a fost. 

Apoi, nevrednica de mine am primit darul Sfintei Impartasanii pentru rugaciunile Maicii Domnului, a Sfantului Iosif de la Partoș, a Sfantului Inger Pazitor si a tuturor Sfintilor si Ingerilor din ceruri. 

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!


viernes, 4 de agosto de 2023

Cum m-a ajutat Dumnezeu, Maica Domnului si Sfintii sa fiu titular in invatamant


 Azi am sa continui o poveste. Una pe care o visam de mica pe cand ma jucam cu păpușile "De-a educatoarea". In anul 2018 si in anul 2019  in timpul Facultatii de Stiinte ale Educatiei am sustinut testare pentru necalificati pentru postul de educatoare. Din anul 2021, 3 ani la rand am sustinut Examenul de Titularizare pentru aceeasi specializare, educatoare. Am fost ajutata mult, foarte mult, pentru care am si dat marturie atunci. ( o sa postez linkurile)


Insa anul acesta, Dumnezeu si Maica Sa au vrut sa fie altfel. Si a fost. In primul rand pentru ca aveam si Titularizarea si Definitivatul la o distanta mica de o saptamana, iar in cazul celui de-al doilea si doua inspectii pe parcursul anului scolar trecut, examen la care am vrut la un moment dat sa renunț. Nu m-a lasat Maica Domnului si bunul Dumnezeu, au stiut ei de ce. 

Si cand Dumnezeu iti intinde mana, mai ales dupa ce il roaga Maica Lui pentru tine, Ti-o intinde plină ochi. Asa, ca sa te simti tu mic si sa observi cat de mult te iubeste Domnului desi nu esti vrednic. 

Primul examen cel de Titularizare a fost pe 12 iulie 2023. Zi de praznuire a Maicii Domnului Prodromita si a Sfantului Paisie Aghioritul. Asa ca de la bun inceput m-am incredintat ei. Am facut zilnic cu binecuvantare un acatist( Sporirea Mintii)  si un paraclis al Maicii Domnului si m-am rugat si altor Sfinti pe langa: Sfantul Efrem cel Nou pe care l-am luat cu mine la toate examenele-tovarasul meu,  Sfantul Nectarie, Sfantul Nicolae, Sfantul Spiridon, Sfantul Mina, Sfantul Apostol Tadeu, Sfantul Paisie Aghioritul, Sfantul Fanurie, Sfanta Irina a Hrisovalantului; Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril si multi altii. Am avut si mai multi "ingeri" pamantesti care s-au rugat pentru mine in timpul examenelor. 

La Titularizare, am avut piedici, mi-au schimbat foaia din nimic si mi-au stat la propriu in spate o ora la Titularizare. Au vorbit de sute de ori sa-mi schimbe foaia sau sa imi anuleze, dar nu-mi păsa: cum sa ma lase pe mine nevrednica Maicuta mea tocmai de ziua Ei?  M-am rugat Domnului sa nu fiu nevoita sa fac contestatie fiindca dupa o zi urma examenul de Definitivare. Si am luat nota maaaare: 9,20 si un post pe măsura Maicii Domnului, unul titularizabil. Si am promovat si examenul de Definitivat. Un examen pentru care am tras mult si stiu ca cineva de acolo de sus se bucură ca l-am promovat si nu numai. Tot datorita milei si iubirii lui Dumnezeu.  În timp ce scriam in timpul primului examen, cel de Titularizare, , ma rugam Domnului, Maicii Sale si Sfintilor sa astearna ei, sa scriu ceva cursiv si placut că la cat eram de agitatata eram, as fi facut totul varza. Si a iesit ceva foarte frumos. La al doilea, totul a mers cursiv. Din mila Domnului si a Maicii Sale, sunt titular in invatamant. 

Asta e doar o mică parte din dragostea lui Dumnezeu, darurile Lui sunt nu doar lumesti ci si duhovnicesti pentru cei ce se ostenesc sa îl asculte. Nu e usor, sunt multe ispite si-ti trebuie vointă, dar odata ce-ai pășit și l-ai pui pe Dumnezeu acolo, Domnul nu te lasa. Pentru Dumnezeu, Maica Domnului, Sfintii si Ingerii fiecare pas al nostru, fiecare incercare, fiecare bucurie sunt valoroase. De aceea nădejdea mereu la Domnului caci desi noi suntem mici si neputincioși, Dumnezeu este mare!

P.S. Dragilor, bineinteles ca am si invatat de-am rupt non stop si in reprize pentru ca Dumnezeu te ajuta dar nu iti baga in traista.







sábado, 8 de julio de 2023

Sfantul Mina-ajutor


 Multumesc Sfantului Mina ca imi aduce pisicii teferi acasa.

Edit: Mi-a adus un pisic T. din strada, il ocroteste si pe el si pe toti pisicii nostri impreuna cu Sfantul Ierarh Modest, Maica Domnului, Sfintii si Ingerii care iubesc animăluțele. 

Mi-a adus-o pe V. teafara acasa si a avut grija de toti pisicii in timpul furtunii cu Maica Domnului, Sfintii Ierarhi Modest si Gherasim de la Iordan.  

Are grija de Tasie si de toti pisicii mei impreuna cu Maica Domnului si alti Sfinti si azi 5.08 mi-a aratat unde se ascunde un pisic care ii va purta numele ca asa i-am promis daca il voi gasi. 

Azi 12.08 ii multumesc Sfantului Mina, Sfantului Ierarh Modest, Sfantului Gherasim de la Iordan, Sfantului Efrem cel Nou, Sfantului Nectarie, Sfantului Haralambie, Maicii Domnului si Domnului ca ii ocrotesc pe toti pisicii mei, ca ii aduc acasa teferi si nevatamati si pentru tot ajutorul dat noua.

Cu intarziere multumesc Sfantului Mina si Sfantului Ierarh Modest, Maicii Domnului, Ingerilor, lui Dumnezeu si tuturor Sfintilor ca i-au adus acasa pe T si V.  

Unul din pisici poarta numele Sfantului Mina, deoarece negasindu-l, l-am rugat pe Sfant sa mi-l aduca teafar si intreg promitandu-i sa ii pun numele sau. 

Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul


 E simplu, ma rog Sfantului si din icoana mea a iesit acum un placut miros de mir. 

miércoles, 27 de julio de 2022

Arhanghelul vestitor al Bucuriei, Gavriil


 Arhanghelul vestitor al Bucuriei, Gavril. Chiar asa este. Cand dai examenul de Titularizare de Soborul Sfantului Arhanghel Gavril, adica in 13 iulie si in sala iei loc la numarul 13 dupa ce ti l-ai facut prieten stii ca-i langa tine. Si chiar de-s caile intortocheate, Bucuria neasteptata a Maicii Domnului si cu Sfantul Înger al Bucuriei iti aduc o nota neasteptat de buna. Nu mai gasesti cuvinte potrivite pentru a-i multumi lui Dumnezeu ca prin ajutorul celor mentionati si nu numai, tu ramai vesnic recunoscator.

O cale întortocheata spre Bucurie








 Anul acesta am fost nevoita sa sustin din nou examenul de Titularizare. Asadar m-am apucat de invatat din vreme, dar am inceput si rugaciunile, acatistele si paraclise catre Sfinti: Maica Domnului, Sfantul Efrem cel Nou, Sfantul Mina, Sfantul Nectarie, Sfantul Apostol Iuda Tadeu, Sfantul Spiridon,Sfantul Arhanghel Gavriil a carui sobor se cinstea in 13 iulie ziua examenului si care m-a ocrotit fiindca eu am fost numarul 13 si am stiut ca el este cu mine, si multi altii. Am invatat non stop de cand am terminat anul scolar cu exceptia zilelor cand am fost la lucru si ultima zi inainte de examene. Cu o zi inainte m-am dus la Catedrala pentru rugaciune. Parintele de serviciu m-a binecuvantat si binecuvantare mai luasem si inainte de la alt preot in luna iunie, apoi de la un preot din orasul meu natal. In ziua examenului am luat bibliografia la mine sa o ating de Sfintele Icoane fiindca desi invatasem ma depaseau emotiile si voiam ca orice pica sa ma descurc.  Insa cand am ajuns acasa am observat ca luasem doar jumatate din ea si am intrat in panica. M-am speriat si am pornit la Catedrala din zona mea din orasul in care stau si lucrez, vizavi de locul meu de munca. Era 12 iulie, ziua Maicii Domnului Prodromita si a Sfantului Cuvios Paisie Aghioritul. Am stat la vecernie si apoi am fost la miruit si am cerut si parintelui binecuvantare pentru examen, era a 4 a. El mi-a dat-o si mi-a zis: Sa va dea Dumnezeu sa fiti bucuroasa. De data asta; am atins toate bibliografia examenului de Sfintele Icoane si Moaste.

 La examen era foarte cald, subiectele au fost usoare, insa mi-a fost rau de cald si am incurcat ceva foarte simplu. Am avut cu mine pe Sfantul Efrem cel Nou si pe Maica Domnului Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra. Am scris 14 pagini si m-au pus sa refac ultimile 2 pe motiv ca imi anuleaza lucrarea ca am facut adaugiri. Anul trecut tot la fel mi-au zis ca imi anuleaza. Am fugit la biserica de langa unde dadusem examenul unde sunt Icoanele: Maica Domnului Eu sunt cu voi si nimeni impotriva voastra, Sfantul Ioan Botezatorul, Sfantul Mina si Sfantul Efrem cel Nou. 

Preconizam sa iau in jur de 8,60. In ziua rezultatelor, surpriza: 7,30. Nu era posibil. Nu-mi dadusera tot punctajul. Am plans de suparare, am facut contestatie si apoi mi-am amintit de niste pacate nemarturisite si m-am dus sa le marturisesc. Spovedania m-a linistit, dar tot ma durea rezultatul incorect. Intre timp, un parinte m-a sfatuit sa citesc acatistul Sfantului Mina, acelasi parinte care imi spusese sa citesc acest acatist si pe cel al Sfantului Nicolae deoarece intrasem rau in panica la inceputul lunii iulie. Practic  imi puneam presiune singura pe mine. Rezultatele finale s-au dat astazi de ziua Sfantului Pantelimon, iar maine este praznuita Sfanta Irina din Hrisovalant la care am evlavie. De dimineata am facut rugaciuni catre Maica Domnului si Sfinti si dupa am cautat rezultatul: de la 7, 30 la 8,70. Cu un punct in plus fata de cum socotisem eu cu o seara inainte si exact asa cum aparea in marturia unui tanar catre Sfantul Efrem cel Nou, el socotise 8,10 si luase 8,20. Eu 8,60 si am luat 8,70. M-am uitat de mai multe ori sa vad daca vad bine si am izbucnit intr-un plans eliberator. Mare Bucurie mi-a facut Dumnezeu. Vreau sa spun ca nu am incetat rugaciunea nicicand, dar am simtit cum ma departez de Hristos, iar toate intamplarea aceasta nu a facut decat sa ma intoarca Acasa si sa imi arate ce este mai important si anume: " Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte vi se vor adauga voua." 9,025 cu nota de la inspectia de la clasa, o nota foarte buna cum nici nu am gandit. Domnul si Maica Sa cu Sfintii si Ingerii au lucrat cu noi cu toti. 

Si urmarind o pilda a unui preot pe facebook constat inca o data ca e mai de folos sa afirmam orice ni s-ar intampla: " Foarte bine, foarte bine, Domnul stie ce e bine." Si chiar daca noi nu stim, El chiar știe. Mulțumire. A. I.